Ca să nu uiţi

Fiecare din noi are un buget atunci când pleacă în excursie şi ni-l drămuim cu grijă. Să avem destui bani de cazare şi masă, să aducem şi nişte cadouri acasă pt cei... mai puţin norocoşi J, nişte ţoale de fiţe, ceva, ca să crape de invidie prietenele JJJ şi, să nu uităm, ceva mic, simbolic, de cele mai multe ori şi uşor kitchios, că aşa sunt cele mai multe suveniruri, care să ne aducă mereu aminte de locurile pe care le-am vizitat.

Eu una, recunosc, bat cu mai mare drag magazinele de suveniruri decât marile complexuri comerciale şi mă întorc acasă cu fel de fel de nimiculeţe. Tocmai despre obiceiurile astea de cumpărături este postul de azi – ce fel de suveniruri vă place să luaţi? Există vreun pattern sau pur şi simplu vă repeziţi la primul lucru care vă face cu ochiul?

Cunosc oameni care au colecţii impresionante de magneţi de frigider, alţii optează pentru câte un breloc cu o figură reprezentativă din fiecare oraş pe care îl vizitează, în vreme ce mai mulţi strâng farfurii, căni sau tricouri inscripţionate.

Eu, ca de obicei, sunt mai cu moţ. Am 3 colecţii de obiecţele – una de bufniţe (de lemn, de ceramică, de ciocolată – nu contează materialul atâta vreme cât li se distinge privirea inteligentă de sub sprâncenele împănate), alta de miniaturi după monumentele centrale ale oraşelor respective şi... colecţia mea de suflet – ilustrate desenate sau pictate într-un stil naiv, din care o să vă împărtăşesc câteva mai jos.

 

Obişnuiam să strâng şi linguriţe pictate sau gravate cu emblema oraşului sau a ţării pe care o vizitam, dar la 7 euro bucata, cât le-au făcut mai nou nemernicii, prefer să strâng banii să-mi iau un set de argint de zestre!

Ţie ce-ţi place să strângi de pe unde te plimbi?

Turismul spaţial - are we there yet?

Oricine a intrat azi pe Google a văzut că sigla are un cosmonaut, o rachetă şi alte obiecte spaţiale, pentru că sărbătorim, nu-i aşa, 50 de ani de la primul zbor al unui om în spaţiu - rusul Yuri Gagarin, 12 Aprilie 1961.

(pt aceia din voi care nu ştiu prea multe despre Yuri Gagarin şi nu aţi intrat încă pe goagăl, pt că vă interesează mult mai mult Vorba lu Papamanci, aveţi câteva linkuri ajutătoare aici)

Revenind, se împlinesc 50 de ani de când primul om a zburat în spaţiu. Iar în aceşti 50 de ani, doar câţiva i-au mai urmat exemplul. Cu toate astea, oamenii anticipează şi fac previziuni pt viitor. S-a vorbit multă vreme despre posibilitatea unui turism spaţial, ceea ce părea chiar o idee bună. Nu cred că sunt prea mulţi oameni care, dacă şi-ar permite un astfel de moft turistic, ar spune... "Neah, mai bine mă duc să mai dau o tură prin Ibiza, că am auzit că vine Inna vara asta!" Oamenii sunt, prin însăşi natura lor, curioşi, iar spaţiul şi ideea de a părăsi planeta-mamă, ne fascinează de câteva decenii bune.

Vreo câţiva ani, Agenţia Spaţială Rusească a întreţinut astfel de cereri din partea milionarilor şi s-au întreprins câteva zboruri (preţul unui "bilet" era de vreo 20-30milioane de dolari, iar lista de aşteptare luuuungă). S-au oprit, totuşi în 2010, când şi-au mărit efectivul de specialişti pe staţia spaţială şi nu mai aveau ce scaune libere să ofere turiştilor.

Salvarea ar putea veni prin lansarea unui număr din ce în ce mai mare de aeronave "Soyuz" de trei locuri - câte 5 pe an din 2013. Dar şi acest lucru rămâne în continuare ipotetic.

Câţiva astfel de "vizionari" au făcut şi investiţii uriaşe în domeniu. Pe lângă companiile aerospaţiale ale celor mai puternice două state în acest domeniu - SUA şi Rusia, că doar de aici a pornit totul, în timpul războiului rece - în jocul acesta de-a rachetele s-au implicat şi companii private, printre care şi excentricul Richard Branson (îl ştiţi voi, individul cu Virgin). Cu toate acestea, termenele anunţate se tot amână, complicaţii neprevăzute apar şi-aşa mai departe.

Unii zic 2013, alţii 2015, cei mai optimişti spuneau până nu demult 2011, dar s-au răzgândit pe parcurs.

Finally, pt mai multe detalii, click aici.


Am un prieten căruia îi place să creadă că, în ritmul în care avansează tehnologia, până la sfârşitul vieţii noastre va fi posibilă teleportarea. Eu mă limitez la călătoriile în spaţiu pentru oameni obişnuiţi, pt care întrebarea mea este.... mai trebuie să aşteptăm mult? Adică, Henry Ford făcea primul Model-T în 1908, iar 50 de ani mai târziu industria automobilistică era mai mult decât pe val. De ce nu se întâmplă la fel şi cu transportul spaţial?

Top 10 monumente arhitecturale turistice

Din moment ce majoritatea acestor obiective turistice sunt arhi-cunoscute, o să mă rezum la o simplă trecere în revistă a topului pe care l-am găsit, recunosc, pe un site american de profil şi să îmi adaug, la sfârşit şi propria listă de propuneri, pentru că unele locuri trecute cu vederea de către americani chiar trebuie menţionate într-un astfel de top.

Eu din astea 10 am vazut 6. Tu?

10. Capitoliul şi Lincoln Memorial - Washington D.C.

9. Muzeul Vaticanului

8. Statuia Libertatii - New York

7. Basilica Sf. Petru - Vatican

6. Statuia lui Iisus - Rio de Janeiro

5. Alhambra - Granada

4. Hagia Sofia - Istanbul

3. Persepolis

2. Băile Romane - Bath

1. Wat Phra Kaew  (Templul de Smarald) - Bangkok

Propunerile mele - ordine aleatoare

Clădirea Parlamentului şi Big Ben - Londra

Sagrada Familia - Barcelona

Marele Zid Chinezesc

Casa Poporului - Bucureşti

Luvru şi Turnul Eiffel - Paris

Collosseum - Roma

Parthenonul - Athena

Catedrala din Koln

Voi ce aţi mai adăuga la listă?

Un colţ uitat de lume - undeva prin Abhazia

Postul de azi este despre... o gară. Dar nu orice fel de gară - una din vechiul imperiu sovietic (acum pe teritoriul unei republici autonome - Abhazia) care, de la căderea URSS nu a mai fost folosită, ci pur şi simplu... uitată.

Unii spun că aduce cu decorurile jocurilor pe calculator gen Prince of Persia, alţii sunt de părere că natura îşi revendică acum teritoriul sovietic... eu una îmi imaginez că aşa ar arăta drumul către rai - nişte coloane maiestuoase albe, invadate de natura şi vegetaţia sălbatică. Un loc în care timpul pare să fi stat în loc odată cu toată suflarea, deşi la fel de bine putem spune că timpul şi-a pus pecetea peste această construcţie, până nu demult absolut monumentală.

Dar cum o imagine valorează o mie de cuvinte.... vă ofer vreo 4000!
Şi dacă vreţi mai multe, un mic click aici.

Pentru alte gări abandonate, dar de senzaţie, click aici.

Ei, acum cine vrea să meargă cu trenul?

Cu adevărat internaţional

Cu riscul asocierii cu nişte personaje mai mult sau mai puţin... interlope, trebuie să mă autointitulez Papamanci Mondiala :P

De unde şi până unde? Mi-am revizuit astăzi statisticile blogului şi am aflat că Vorba lu Papamanci se "aude" şi în locaţii mai... străine de patrie - Egipt, UK, Germania, Polonia, Norvegia, Suedia, Lituania, Republica Moldova, Franţa, Sua, Japonia şi... Singapore! :D

Mulţumesc "fanilor" din străinătate şi celor din ţară deopotrivă şi mă apuc de pe acum să lucrez la materialul pt weekend!

Cairo - no, apăi numai dacă-i musai...

Nu mă cheamă Adam Savage, nici Jamie Hyneman şi (încă) nu am contract cu Discovery Channel, dar îmi propun astăzi să demontez un mit. Mitul oraşului de pe Nil, care a devenit deja clişeu de vacanţe exotice pentru majoritatea românilor (bine, poate mai puţin acum, în ultima vreme, de când cu revoltele şi aşa mai departe)...


Am fost în Cairo de două ori (Prima oară într-un sejur de câteva zile şi a doua într-o excursie de o zi, într-o vacanţă care iniţial trebuia să se rezume doar la Sharm el Sheikh, dar... la un moment dat te plictiseşti şi de stat cu burta la soare pe plajă.) şi, spre deosebire de alte locuri, unde mi-ar plăcea să mă întorc, poate chiar de mai multe ori, simt că nu mai am de ce să revăd Cairo, mai ales că nu mi-a făcut o impresie atât de bună to begin with.

Este un oraş foarte, foarte, foaaaarte mare, cu vreo 8milioane de locuitori groaznic de indisciplinaţi (mai mult de 15 milioane dacă ţinem cont şi de suburbii... şi trebuie să ţinem cont pentru că, pe timpul zilei, toată populaţia asta migrează către centrul oraşului şi-aşa supra-aglomerat), iar acest lucru se simte. Un exemplu edificator, zic eu, il reprezinta traficul din oraş şi respectarea regulilor de circulaţie care... este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului - există semne de circulaţie şi chiar şi semafoare din când în când, numai că NIMENI nu ţine cont de ele. Traversatul străzii e un adevărat coşmar pentru pietoni. Prima lecţie pe care am învăţat-o de la un localnic, a fost că, dacă vrei să treci strada, închizi ochii şi păşeşti cu încredere pentru că, la un moment dat, şoferii vor trebui să frâneze, că doar n-or să intre în tine! Iar dacă sunteţi de părere că e mai bine cu taxiul, think again! În afară de faptul că nu pornesc aparatul, nu ştiu engleză, iar maşinile sunt, de cele mai multe ori, din 1900 toamna, am păţit ca şoferul să nu cunoască destinaţia, dar să continue să meargă înainte, oprind din când în când câte un alt şofer să se lămurească cam pe unde ar trebui să meargă.

Mai este şi problema mizeriei de pe stradă. Probabil o să spuneţi că râde ciob de oală spartă, că doar, deh, trăiesc în România (deşi asta nu îmi ocupă tot timpul), dar nu ai văzut cu adevărat mizerie şi sărăcie impresionantă până nu ai depăşit graniţele invizibile ale centrului capitalei egiptene. Case sărăcăcioase suprapuse într-un mod bizar, pentru ca locatarii să nu fie nevoiţi să plătească taxa pe acoperiş, în balcoanele-curţile cărora vezi puţina agoniseală a familiilor - un televizor de pe vremea lui Pazvante şi nişte haine puse la uscat (după ce au fost spălate în prealabil în apele Nilului care sunt mult mai murdare aici decât în centru unde diverşi barcagii vă invită la o mini-croazieră).

Pe scurt, Cairo te oboseşte pur şi simplu şi nu e genul de oraş pe care te-ai aştepta să-l găseşti într-o lume musulmană. Cum spuneam  mai devreme, o părere mult mai bună mi-am făcut la fraţii turci care, deşi aproximativ europeni, sunt mai conectaţi cu tradiţia şi istoria oraşului şi a propriei culturi, decât egiptenii care se bucură de prezenţa unuia dintre cele mai vizitate obiective turistice of all time.

Şi dacă tot am ajuns aici, trebuie să recunosc că sunt anumite lucruri pentru care merită să te duci în Cairo. Piramidele şi Sfinxul, bineînţeles, trebuie bifate pe lista oricărui călător cu pretenţii. Sunt, într-adevăr, impresionante şi simplul fapt de a fi în apropierea unui mister încă nedezlegat al antichităţii pe mine personal m-a copleşit, chiar copil fiind. În afară de pozele artistice cu piramidele în soare, mai puteţi face două lucruri dacă tot sunteţi acolo. Unul ar fi o mică plimbare cu cămila (aveţi grijă să negoiaţi preţul înainte de a vă urca pe animal, altfel s-ar putea să aveţi surpriza ca arabul să refuze să o facă să se aşeze la loc pentru a putea coborî in one piece) iar celălalt ar fi chiar să intraţi într-una din ele, deşi nu sunt multe lucruri de văzut înăuntru. daţi câţiva dolari unui arab care se plimbă pe-acolo dornic de muşterii şi o să vă conducă până în inima piramidei şi vă va arăta... locurile unde se aflau sarcoface, mozaicuri, picturi şi alte comori care acum se află în muzeu.

Muzeul este, deci, un alt "must" pe listă. Am fost de-a dreptul îndurerată când, în timpul luptelor civile de acum câteva săptămâni, vedeam la televizor cum prădau această comoară nepreţuită de egiptologie şi vindeau mumii pe piaţa neagră.

Şi o ultimă recomandare ar fi clasicele "muzee" în care vă duc toate agenţiile turistice - de parfumuri şi de papirus. mertă văzute, mai ales cel de papirus, unde, dacă aveţi noroc, vi se va face şi o scurtă demonstraţie de presă şi scris. De menţionat că orice obiect cumpărat din astfel de locuri este de cel puţin 3-4 ori mai scump decât în bazar, dar şi calitatea este net superioară.

Toate acestea le puteţi face într-o zi lumină, deci sfatul meu sincer, pentru cei care vor să asculte vorba lu Papamanci, e să vă rezervaţi o croazieră, care să includă capitala, Luxor şi una din staţiunile la Marea Roşie (Hurghada sau Sharm el Sheikh), iar dacă se poate şi Alexandria, cu atât mai bine, deşi legendarul Far a rămas doar... legendă.

Acestea fiind spuse, vă doresc călătorie plăcută pentru că ştiu că, de îndată ce veţi avea ocazia, veţi vizita Egiptul şi implicit Cairo, în varianta propusă de mine sau nu.


Pe aceia din voi care aţi fost deja acolo, vă invit să ne împărtăşiţi propriile impresii despre ţara lui Tutankhamon.

Ce alte destinaţii vi s-au părut că nu-şi merită renumele? Că doar, vorba ceea - la pomul lăudat, nu te duce cu sacul!

Disneyland Paris– un vis în culori

Înainte să citeşti acest post, te avertizez că s-ar putea să fie cam „de fete” pe alocuri. Nu neapărat pentru că destinaţia de azi ar fi ea în sine pt copii sau fetiţe (dimpotrivă, ride-ul de 1minut şi ceva din Space Mountain a fost una din cele mai înspăimântătoare experienţe din 22 de ani de viaţă – şi dacă aş fi avut timp şi de Casa Bântuită, cu siguranţă s-ar fi găsit şi ea prin topul ăsta) ci pur şi simplu mie personal mi-a dat ocazia să mă întorc cu vreo 10-15 ani în urmă, când eram o copilă zgubilitică şi mă uitam ore-n şir la casete video cu clasicele filme Disney!

Am fost la Disneyland acum 2 ani, la sfârşitul lui septembrie. Mi-am alocat o zi întreagă din sejurul de 3 în Paris şi n-am regretat nicio secundă (poate şi pentru că mai fusesem o dată la Paris&Versailles, aşa că nu am simţit că pierd nimic – altfel nu recomand, pentru că nici Parisul nu se vede în 2 zile, nici pentru Disneyland nu sunt suficiente doar câteva ore). M-a costat 45 de euro şi drumul cu metroul, respectiv TGV de la un moment dat, când ieşi din suburbiile Parisului. Oricum, experienţa în sine, a fost, ca să parafrazez o reclamă simpatică, „de nepreţuit”!

Am ajuns acolo pe la vreo 10 şi lumea deja se strânsese de mult. Nu mai ţin minte exact la ce oră se deschide parcul, dar data viitoare o să am grijă ca răsăritul să mă găsească la porţi, ca să evit câteva ore bune de aşteptare. Am avut totuşi prezenţa de spirit să merg întâi la atracţiile principale – Space Mountain, Space Mission şi Indiana Jones – cele mai „ameţitoare”, după părerea mea. La Space Mountain am aşteptat 1 oră şi ceva, iar la Indiana Jones, unde AM STAT CU OCHII DESCHIŞI TOT TIMPUL, încă vreo oră. Oricum, după ora prânzului, timpul de aşteptare se dublase sau chiar se triplase la unele.

O chestie inteligentă, introdusă de vreo câţiva ani, de care neapărat trebuie să vă folosiţi, un sistem de rezervare a locurilor. Funcţionează în felul următor: te duci la un obiectiv şi vezi că timpul de aşteptare e 1 oră şi ceva, dar la Castelul Frumoasei din Pădurea Adormită nu e coadă (şi chiar nu e!!! Deşi merită să intri, indiferent de vârstă sau sex, măcar să vezi cartea de la începutul desenului animat cum spune „Once upon a time...”, sau vitraliile pictate cu scene din poveste, sau armurile adormite care SFORĂIE pentru un plus de autenticitate - ), te duci la o coadă specială, unde un aparat îţi citeşte biletul de intrare şi îţi dă un altul, cu o oră trecută pe el. La ora aia te întorci şi intri direct, fără să mai aştepţi la coadă. Între timp, te duci şi vizitezi ce mai vrei, te dai în ce-ţi pofteşte inima şi faci o groază de poze!

Recomand, cu cea mai mare căldură următoarele:

·         Parada personajelor din poveste – durează vreo jumătate de oră şi în timpul ăsta orice altă activitate din parc încetează. Toată lumea vine să vadă zecile de care alegorice cu prinţi şi prinţese, Donald & co, animalele simpatice, jucăriile din Toy Story şi – un lucru care mie mi s-a părut adorabil – procesiunea personajelor negative, de la mama vitregă la Ursula sau leul Scar din Lion King, la care nu puţini copii nu s-au sfiit să se încrunte, sau să zică „Boooooo!” şi, trebuie să recunosc, m-am alăturat şi eu lor. When in Rome... J

·         Castelul Frumoasei din Pădurea Adormită – pentru toate motivele enumerate mai sus, plus că este emblema parcului şi a oricărui desen animat Disney

·         Space Mountain şi toate celelalte roller-coastere, atât din Disneyland-ul propriu zis, cât şi din parcul adiacent, aşa zisele „platouri de filmare şi cascadorii”, pentru că, la urma urmei, şi Disneyland este un parc de distracţii. Ca niciun altul, dar totuşi...

·         Magazinele de suveniruri şi dulciuri – au cele mai ingenioase lucruri şi vrei, nu vrei, te determină să laşi vreo câteva zeci de euro pe la ei

·         A small world after all – un spectacol de păpuşi mecanice amplasat pe un râuleţ artificial pe care  te plimbi cu o barcă teleghidată. Ideea în sine este frumoasă –păpuşile întruchipează copii din toate colţurile lumii, îmbrăcaţi în costume naţionale, cântând melodii autohtone, într-un decor care înglobează cele mai cunoscute clădiri din zona respectivă, pentru ca, în ultima cameră, toate păpuşile să-şi dea mâna într-o horă a frăţiei, lăsând în urmă originile şi diferenţele. Pare pueril, dar detaliile sunt absolut uluitoare, iar melodia de fundal molipsitoare – după jumătate de oră după ce ieşisem de-acolo încă mai îngânam fericită „It”s a small world after all...”

·         Să inspectaţi cu atenţie harta pe care o primiţi la intrare şi o să observaţi că parcul este împărţit pe zone – Space, Fairy Land, Adventure Land, Crazy World şi alte nebunii. Şi să nu credeţi că e doar din motive logistice, nu. Chiar se ţine cont de asta până în cel mai mic detaliu, de la muzica pe care o auzi în difuzoare, la atracţiile principale, costumaţia personalului şi chiar plantele decorative (la Adventure Land mă plimbam printre bambuşi şi ascultam marşul elefanţilor din Cartea Junglei, în vreme ce în „spaţiu” singura vegetaţie erau nişte buxuşi tăiaţi în forme bizare, tot decorul era mecanic, iar muzica de ambianţă star trek-like!)

Aş continua lista la nesfârşit, dar prefer să vă las să le descoperiţi singuri într-o excursie viitoare.

P.S. Menţionez că, atât eu, cât şi prietenul meu, aveam 20 de ani când am făcut vizita asta pe tărâmul poveştilor şi nu m-am simţit nicio secundă ridicolă sau bătrână printre zecile şi sutele de copii de-o şchioapă care alergau pe lângă noi –nici când m-am pierdut în labirintul lui Alice din Ţara Minunilor, nici când am probat costume de prinţesă sau bentiţe cu urechi de Minnie Mouse, nici când mi-au dat lacrimile în timpul paradei personajelor fermecate şi nici când mi-am văzut faţa congestionată de teamă după ce m-am dat jos din roller coaster-ele alea care m-au dat peste cap de vreo 20 de mii de ori.

Ce ai vrea să vezi cel mai mult, sau cu cine ţi-ar plăcea să te întâlneşti la Disneyland? (sau dacă ai fost deja acolo, ce îţi aminteşti încă cu plăcere?)



Azerbaidjan - aşa da!

De când am scris postul acum câteva zile despre noile destinaţii exotice, mi-a intrat în minte Azerbaijan şi am vrut să văd cu ochii mei ce e atât de special de trebuie să fie inclus în aceeaşi listă cu Macao, Seoul sau Doha. Şi cum un drum până acolo ar fi durat cam mult şi sunt un pic ocupată cu diverse examene şi proiecte în perioada asta, am recurs la căutări pe net. Şi nu mică mi-a fost surpriza la sfârşitul zilei când am tras linie şi am pus totul cap la cap.

Mai exact, am făcut o listă de lucruri care chiar merită văzute în această ţară caucaziană. Majoritatea sunt în sau în preajma capitalei Baku, dar asta e un lucru normal pentru majoritatea ţărilor în dezvoltare – excepţie face România, unde îndreptăm turiştii străini oriunde numai către Bucureşti nu! Nu o să prezint decât câteva, dar vă invit să daţi la rândul vostru un mic search pe google sau wikipedia, pentru a completa lista mea:

1. Centrul vechi din Baku – cu monumente şi părţi dintr-un sistem de canalizare datând din secolul 7, acest obiectiv turistic a fost primul din Azerbaijan inclus în patrimoniul UNESCO. Pentru detalii, accesaţi pagina aceasta.

Ce m-a frapat pe mine a fost, însă, altceva – promptitudinea autorităţilor azere şi dorinţa clară de a-şi vedea ţara promovată. Dacă în 2003 cei de la UNESCO înscriau centrul vechi din Baku pe lista monumentelor istorice în pericol din cauza lucrărilor defectuoase de întreţinere şi a zonei geografice propice cutremurelor, după nici 6 ani, aceiaşi specialişti înlăturau particula „în pericol” din coada distincţiei, ţinând cont de eforturile comunităţii locale de „scoatere la lumină” a obiectivului şi a întregului oraş. Nu pot să zic decât BRAVO!

2. Complexul petrografic Gobustan – o rezervaţie naturală pe un deal/versant/masiv muntos, spuneţi-i cum vreţi care, în câteva sute de hectare, aduce laolaltă toate fenomenele geografice pe care geografia din clasa 8a ne învăţa să le considerăm unice pt ţara noastră – au şi ei un câmp de lapiezuri mai mare chiar decât am văzut la Ponoare (nu ştiu dacă aţi fost până acum să vedeţi Podul Natural şi peştera şi toate cele, dar pentru mine au reprezentat o maaaare dezamăgire), chei şi pietre erodate în forme ciudate de vânt şi ape şi vulcani noroioşi care trimit Pâclele Mari la colţul de ruşine.

În plus, unde n-au venit sătenii din preajmă ca să-şi facă locuinţe din pietre vechi de mii de ani, ca la Sarmisegetusa, găsim şi nişte pietroglife (cuvânt nou pe ziua de azi) de prin anii 10.000 ÎNAINTEA EREI NOASTRE!

Şi mai are încă ceva care pe mine m-a încântat în mod deosebit – se numeşte Gaval dash şi se presupune a fi un fenomen unic în lume: o piatră muzicală. Apparently, dacă o loveşti cu un obiect de piatră scoate sunete melodioase, ca de tamburină.

Dacă nu mă credeţi, uitaţi-vă şi singuri : http://www.youtube.com/watch?v=SqFwp85QGOk

3. Turnul domniţei (tot Baku) – datând din secolul 12 (!) a fost înscris în patrimoniul UNESCO de monumente istorice acum vreo 10 ani. Turnul le este atât de drag azerilor încât  este figurat şi pe câteva bancnote şi timbre. Povestea numelui este cât se poate de romanţată, având mai multe variante. Fie este vorba despre o domniţă (fiica sau sora unui rege) care, pentru a scăpa de prizonieratul la care era supusă (de către tată, soţ sau frate) s-a aruncat din vârful turnului în valurile mării Caspice, care veghează asupra cetăţii, fie se referă la faptul că turnul nu a fost niciodată luat cu forţa de către armatele vrăjmaşe, ducând, deci, cu gândul la virginitatea unei femei.

4. Palatul Shirvanshahs – Palatul Şahului Shirvan (secolul 15) – Baku (of course) – O construcţie imensă din piatră ce dă impresia de monolit, atât de cursive îi sunt liniile. Se presupune că e situat pe un vechi pământ sacru/loc de rugăciune medieval şi a fost scos la iveală de mai puţin de 100 de ani, de săpăturile arheologice. Cu toate astea, este perfect conservat, de iniţial nu înţelegeam diferenţa de nivel faţă de restul oraşului...

5. Piaţa centrală (piaţa fântânilor) Baku – Reprezintă partea modernă a oraşului şi locul unde au loc spectacole şi diverse manifestări- ceva gen „la fântâni” la Unirea, doar că, în toată piaţa sunt împrăştiate vreo 20 de modele diferite de fântâni arteziene, care mai de care mai avangardiste ca model, cu lumini, cu muzică sau mai ştiu eu ce.

Cam atât pentru azi despre Azerbaijan, deşi eu consider că sunt motive mai mult decât suficiente ca să atragă atenţia împătimiţilor de călătorii. Şi, hai să fim serioşi, natura a creat mai multe locuri spectaculoase pe glob, palate sunt peste tot, la fel şi ruine sau pieţe mondene. Ceea ce mi-a plăcut în mod special a fost grija populaţiei şi a autorităţilor pentru puţinul pe care l-au avut, care s-a dovedit în cele din urmă a nu fi chiar de colo. Când alţii (a se citi românii) au primit mai mult decât puteau duce... sau decât i-ar fi interesat. Vorba aia, Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n sac.

P.S. Menţionez că, în timp ce căutam informaţiile astea, mi-am amintit că am mai fost o dată intrigată de Azerbaijan şi perspectivele sale ca destinaţie turistică – nu mai ţin minte ce turneu de tenis era pe EuroSport şi, în timpul muuuuultelor pauze publicitare, dădeau mai multe filmuleţe pt promovarea turismului în câteva ţări (doar pentru asta cheltuise şi Madam Udrea vreo câteva milioane de euro, nu?)

Filmuleţele respective (care mi s-au părut, by the way, foarte reuşite) le puteţi vedea aici  şi aici.

Deci... nu-i aşa că vă cam surâde o vizită în Azerbaijan?

1000 de vizualizari - wow!

Un inceput furtunos a avut blogul asta, se pare. Initial a fost doar o tema la un seminar de jurnalism online, dar dupa aia mi-am dat seama ca imi place sa imi impartasesc cu voi impresiile din diverse calatorii (intreprinse sau viitoare) si, dupa cate vad, si voua va cam place :P

Si daca nu ma credeti pe mine, contorul din dreapta nu minte. Am depasit astazi 1000 de vizualizari, in mai putin de o saptamana de activitate. Asa ca va multumesc celor care m-ati citit si sper sa continuati sa o faceti...

O sa postez cat de curand la profil si contul de facebook/twitter, daca aveti sugestii de destinatii/subiecte pe care ati vrea sa le abordez in posturile urmatoare. Ca doar facem ce vrea poporul, nu?



Oricum, un lucru e clar - vrei, nu vrei, odata si-odata tot ajungi la Vorba lu' Papamanci!

Va puuuuup! :*

Top 10 destinaţii exotice - unde strangem bani sa mergem

Tocmai când strânseseşi destui bani ca să te dai drept următorul Ţânţăreanu şi să iei la rând toate insulele exotice care se termină în I – Fiji, Bali, Hawai şi altele – a venit momentul să-ţi schimbi planurile de vacanţă, pentru că, în 2011, destinaţiile exotice sunt… cel puţin deosebite.

10. Beirut, Liban

Aşa numita capitală a distracţiei în Orientul Mijlociu (whatever that means… mi-e greu să-mi imaginez pe cineva din O.M. petrecând noaptea într-un club), Beirut este un oraş plin de energie, cu zgârie nori şi clădiri de sticlă care răsar la tot pasul, ca ciupercile după ploaie. Traficul este o nebunie (nu rare fiind ambuteiajele de Hummer-uri!!!!), iar oamenii sunt party animals. O destinaţie din ce în ce mai căutată de europeni.

9. Doha, Qatar

La rând pentru a găzdui Cupa Mondială la fotbal din 2022, capital Qatar-ului se presupune că va atrage muuuulte milioane de vizitatori încă de anul acesta. Cea mai bogată ţară din lume ca PIB/loc (a luat déjà locul Dubaiului drept Capitală a Golfului), după ce în urmă cu câteva sute de ani era un biet sat de pescari şi braconieri de perle. Safari în deşert, bazare vechi şi plaje însorite pe insule artificiale – ai tot ce ţi-ai putea dori. 

8. Sarajevo, Bosnia & Herzegovina

Cine ar fi crezut că vecinii din belicoasa Bosnie, atât de încercată de conflicte, ar putea concura pentru titlul de cel mai frumos oraş al Europei de Est (Bucureşti e pe undeva prin topul ăsta? Haha!) Înconjurat de dealuri, cu alei vechi pietruite şi restaurante rustice, Sarajevo pare a fi locul ideal pentru un sejur romantic.

7. Seoul, Coreea de Sud

Oraşul îmbină caracterul high-tech al capitalei japoneze cu “tupeul” Hong Kong-ului. Are cei mai prietenoşi localnici, ceea ce nu prea e obişnuit printre asiatici, dar veniturile din turism înregistrate până acum par să le fi schimbat şi mentalităţile.

6. Baku, Azerbaidjan

Pe malul mării Caspice, capitala Azerbaidjanului surprinde prin lux şi bun-gust. Se pare că poţi cumpăra orice cu banii de pe petrol! Pieţele agitate, bulevardele elegante şi galeriile te vor ţine ocupat pe timpul zilei, pentru ca noaptea să ţi-o petreci într-un local select.

5. Kopaonik, Serbia

Noul slogan al staţiunii este “Skiază cu campionii!” Într-adevăr, raportul de calitate/preţ la serviciile oferite de vecinii sârbi te va face să te gândeşti de două ori înainte să rezervi vacanţa aia pentru la iarnă în Austria sau Elveţia. Cea mai modernă pârtie de ski din Europa, cu 21 de aparate de urcat şi cea mai lungă pantă verticală de 521 de metri, Kopaonik va fi “the it place”de la iarnă încolo. 

4. Slovenia

Având în vedere faptul că topul a fost conceput de către agenţiile de turism britanice, nu mă miră să gasesc şi astfel de destinaţii la categoria “exotice”. Anglosaxonii noştri abia acum îşi îndreaptă privirea către Estul Euopei, unde au surpriza să descopere o ţară încântătoare, cu natura aproape neatinsă de industrializare şi cu oameni primitori.

3. Kazakhstan

După faima nedorită pe care şi-a atras-o prin filmul Borat – varianta necivilizată şi mai mereu dezbrăcată a lui Ali G, Kazakhstan a reuşit în ultima vreme să atragă atenţia turiştilor şi prin peisajele muntoase superbe, lacurile şi râurile care fac din ţara lui Borat unul dintre cele mai pitoreşti locuri de pe glob.

2. Quebec, Canada

Nimic nou sub soare nici în ceea ce priveşte acest oraş – mă refer pentru românii care emigrează acolo de ani de zile în numere mai mari decât efectivul armatei naţionale. Deşi rivalizează cu oraşul geamăn Montreal, Quebec are locul lui bine asigurat în itinerariile iubitorilor de sporturi şi activităţi outdoors.

1. Macao, China

Sora mai mică a Hong Kong-ului, Macao prezintă un amalgam cuceritor de arhitectură portugheză, de pe vremea vechilor colonii, zgârie nori şi cazinouri strălucitoare, care i-au dobândit titlul de “Las Vegas al Estului”. Fuziunea influenţelor culturale europene şi chinezeşti face din Macao un loc fascinant, care combină familiarităţile vestice cu exotismul orientului îndepărtat.

Tu unde ai vrea să te duci?

Turismul preventiv – sa mergem cat se mai poate

Site-urile de specialitate spun ca noul trend in turism este determinat de… dezastrele naturale. In sensul ca oamenii viziteaza anumite locuri despre care sunt convinsi ca se vo schimba in anii care vin si vor sa le vada asa cum sunt acum.

Exemplele cele mai des folosite sunt « obiectivele« asa zise naturale, precum padurile tropicale puse in pericol tot mai mult de activitatea industriala intensa din zona sau speciile de animale pe cale de disparitie. Asa ca tot mai multi oameni scot din buzunar o caruta de bani ca sa vada “cat se mai poate” gazelele si leii din Africa, marea bariera de corali a Australiei, ursii panda sau koala si animalele polare, posibile victime ale incalzirii globale. Tot mai multe expeditii de tip « safari« si cereri din ce in ce mai mari pt excursii in Antarctica. Da, Antarctica. Daca va intereseaza, aproape 50 000 de oameni au fost pe marele continent alb numai anul trecut! 

Si parerea mea e ca lista nu se opreste aici. Turnul din Pisa nu poate sta inclinat la nesfarsit, Venetia se scufunda si ea cu cate 10 cm pe an, Japonia nu mai are asa multe zile pe harta (nu in forma actúala cel putin), Orientul  Mijlociu, leaganul primelor civiliizatii despre care invatam la istorie, sta si el pe un butoi de pulbere si cate si mai cate.

Daca va mai spun si ca Guvernul olandez a anuntat in urma cu cateva luni ca ar putea interzice consumul de marijuana in celébrele Coffee shops din Amsterdam pentru a scapa orasul de faima de oras al drogatilor si pentru a atrage atentia turistilor catre celelalte obiective… E clar, lumea se schimba. In bine sau in rau, depende din ce loc stai sa privesti. Cert e ca daca vrei sa mai vezi anumite locuri/lucruri asa cum trebuie, ar cam fi cazul sa te grabesti.

Si daca stau bine sa ma gandesc, intr-un episod din « How I met your mother« , Ted vorbea despre o biblioteca presupusa grandioasa al carei arhitect nu luase in calcul si greutatea cartilor de pe rafturi si se afunda in pamant cu cativa centimetri pe an. Ar fi cazul sa merg s-o vad… cat se mai poate!

Voi ce « temeri turistice » aveti ? Ce ati vrea sa vedeti acum, pana nu se darama/topeste/scufunda etc ?

Wroclaw - The city of dwarfs

A perfect example of recently “manufactured” successful tourist attractions that complete the medieval image of an enchanting town – the dwarfs of Wroclaw.

Impossible to miss while strolling down the streets of the old city, over 100 such small statues (20-30 centimeters, not even knee high) brighten up your day. Each of them does something else, so there’s no chance of finding two identical creatures: eating, sleeping, shopping or protesting – all done in a miniature size, to make everything even more entertaining.

But where have these dwarfs come from? Local guides say that their origin dates back to the anti-communist resistance called the “Orange Alternative”, which aimed to mock the authorities in a peaceful manner. To be more precise, where the police would paint over the anti-communist slogans on the walls, the “orange supporters” would draw a dwarf in a funny manner. There have also been a couple of parades on the main streets of the city with hundreds of people dressed up as dwarfs or Santa Claus. On what grounds would you arrest these people? So, mission accomplished!

For the whole “collection”: click here.

What makes this even more interesting is the involvement of local businesses. So, if at first, in 2005, there were only 20 such statues, in time, certain bars and institutions made orders for more, to better suit their commercial purpose. The countdown has, consequently reached 147… and is still going!

So, in front of an Italian cantina, we find a smiling dwarf with pasta in his fork, at Pizza Hut another one has succumbed in his plate, the guards at the police station are accompanied by a dwarf in armor and a tourist dwarf(camera and backpack included) seems to be asking for directions in front of a souvenir shop. And it doesn’t stop there – at almost every shop in the city, you can buy a map, locating all the statues.

Wroclaw - Tara piticilor/The land of dwarfs

For the english version press here.

Un exemplu perfect de obieciv turistic de success fabricat de cativa ani, care sa completeze imaginea unui oras medieval de o frumusete aparte – piticii dinWroclaw.

Nu ai cum sa nu-i vezi intr-o plimbare prin central vechi. Sunt peste 100 de astfel de mici statui de vreo 20-30 cm (nu-ti ajung nici macar pana la genunchi) si fiecare face altceva: mananca, dorm, fac cumparaturi sau protesteaza – totul intr-o forma miniaturala, ceea ce sporeste amuzamentul trecatorilor.

Dar de unde si pana unde acesti pitici? Ghidurile locale amintesc momentul rezistentei anti-comuniste, cand o miscare numita “Alternativa portocalie” a cautat reducerea la absurd a autoritatilor. Ce faceau mai exact? Unde politia stergea lozincile anticomuniste de pe pereti, “portocaliii” desenau un pitic. De asemenea au avut loc marsuri prin centrul orasului cu sute de oameni imbracati in pitici sau mos Craciuni. Pe ce baze puteau fi arestati acesti oameni ? Exact !

Mai jos, cativa dintre cei mai simpatici pitici

Pentru intreaga colectie  click aici.

Un lucru cu atat mai interesant il reprezinta implicarea agentilor economici locali in sustinerea acestui proiect. Astfel, daca la inceput, in 2005 erau doar 20 de asemenea statui, pe parcurs s-au facut comenzi de pitici in anumite ipostaze, ca sa promoveze diverse localuri, si s-a ajuns la 147. Si numaratoarea continua…

Gasim, deci, in fata unui restaurant italienesc, un pitic cu o pasta in furculita, la Pizza Hut altul a esuat, satul, intr-o farfurie, iar la politie un strajer ne priveste sever, in vreme ce, in fata unui magazin de suveniruri, un pitic turist cu rucsac si aparat de fotografiat pare sa caute ceva. Iar promovarea nu se opreste aici. Poti cumpara, de la orice chiosc care se respecta, o harta a piticilor, cu nume, poze si amplasament.

Eu am incercat sa-i gasesc pe toti, dar, intr-o zi intreaga de alergat pe strazi, n-am reusit sa bifez decat veo 40!

Constanta – da, mai exista si altceva in afara de Mamaia

Constanta este orasul meu de suflet – mi-am trait acolo primii 14 ani din viata, am simtit fluturii in stomac specifici primei iubiri si mi-am facut prieteni pe viata. Cu tóate astea, ca oras turistic nu am descoperit Constanta decat acum vreo cativa ani.

Am cascat gura de uimire si am si plans in acelasi timp cand am vazut Casa cu Lei, hotelul care l-a gazduit si pe Eminescu de la fereastra caruia probabil scria “Mai am un singur dor”, Muzeul de Istorie si chiar si Casino-ul, tóate, tóate, tóate erau in paragina! Si daca nici aici nu mai are municipalitatea bani, nu stiu cine ar mai avea. Ca vorba ceea, Mazare o fi el mai cocalar de fel si danseaza cu brazilience semi-dezbracate pe la televizor, dar pe business merge bine.

Pentru cei care sunt insa interesati de cum era odata orasul si ce am fi putut vedea acolo, recomand cu caldura:

http://www.cugetliber.ro/1279054800/articol/65322/casa-cu-lei-adapostul-distins-al-colectiilor-de-arta/

http://www.litoralulromanesc.ro/cazino.htm

http://www.ziare.com/constanta/cultura/hotelul-in-care-a-stat-eminescu-in-paragina-1921385

Impotriva curentului

Asa ca preferam sa avem un mall imens in parcul Tabacarie, ca romanului ii place. Si ii place atat de mult incat tin minte ca, in urma cu vreo 10 ani, cand se punea problema ca, in acelasi loc, probabil chiar pe o suprafata mai mica, sa se faca o catedrala municipala, toti cetatenii responsabili au iesit sa protesteze. Mall-ul insa a fost primit cu aplauze si portofelele deschise. Ca doar sfantul Versace e mai stralucitor decat sfantul Petru!!!

Mai nou, vedeam lunile trecute la stiri ca s-a trezit cineva sa construiasca un mastodont de bloc modernist fix la cativa metri de geamia Hunkiar, monument istoric de prin 1800! Se pare ca intr-un tarziu autoritatile ar fi dat castig de cauza lacasului de cult, nu m-ar fi mirat insa ca banul sa acopere mirul si de data asta.

Cat despre mine, oricat de deplorabil ar arata orasul peste vreo 40-50 de ani,

Mai am un singur dor:
În linistea serii
Sa ma lasati sa mor
La marginea marii;

Va invit sa va scrieti mai jos la comentarii povestea orasului natal si cum s-a transformat peisajul pe-acolo in ultimii ani.

Bath – orasul indragostitilor … de literatura

Undeva pe langa Londra sta o bijuterie de oras tipic englezesc, cu locuinte si structuri impunatoare di n piatra, cunoscut tuturor cititorilor lui Jane Austen (ale caror randuri le ingros si eu din liceu de cand mi-a picat in mana „Mandrie si Prejudecata”).

Vechi de pe vremea romanilor, care si-au construit primele bai acolo, gasind clima favorabila pt vacante, Bath este nelipsit din traseele turistice propuse de operatorii romani. Si au avut dreptate – intr-un sejur de 2 saptamani prin Anglia, la Bath am avut parte de cea mai calduroasa si insorita zi, perfecta sa urc dealul Crescentului (un palat MO-NU-MEN-TAL) in forma de semiluna care, la momentul de fata, serveste drept „blocuri” de locuinte, unul dintre ele fiind in posesia lui Nicolas Cage – probabil confiscat mai nou de Fisc pt datoriile actorului.

Timpul avea nesfarsita rabdare

Insa pe mine nu m-au fermecat atat numeroasele obiective turistice identificate de ghidurile traditionale. Personal, am preferat sa ma rup de grup si sa ma avant de una singura prin orasul iubirilor platonice dintre femei sarace, dar independente si indraznete si barbati cu stare, dar care se opun familiei pentru dragoste. Am intrat sfios in biserica unde s-au cununat parintii autoarei mele preferate si unde au botezat-o: Jane. M-am plimbat pe malul raului, pe aleile pietruite ale parcului (pe care, de altfel, mi l-am imaginat mult mai salbaticit) unde, odinioara, domnisoare cu umbrelute de dantela, impreuna cu bonele, surorile sau alte insotitoare isi faceau confidente despre fiorii pe care-i simtisera cu o seara inainte la balul guvernatorului, in bratele tanarului acela brunet, care valsa atat de bine.

Mi-a mai placut si un foisor din acelasi parculet, unde mi-am imaginat intalniri clandestine la amurg si juraminte rostite soptit, la adapost de orice priviri indiscrete.

Si, ca semn ca timpul de poveste si cel real se pot ingemana atunci cand literatura prinde viata, am gasit, la capul podului, un magazin idilic: de case de papusi (miniature doll-houses), cea mai mare distractie a fetitelor din epoca victoriana incoace, pe vremea cand chiar si joaca era luata in serios, nelasand nimic la imaginatia copiilor – miniaturi de mobila, mancare, personaje, tapet si alte decoratiuni, animale de companie si chiar si farfurii de portelan pe mesele pregatite pentru „cei ai casei”.

Dar asta sunt doar eu. Altora le-au placut pub-urile, catedrala, baile romane propriu-zise de la care orasul isi ia numele, sau luuuuuuunga strada comerciala din centru. Eu insa am preferat sa arunc o privire cu cateva sute de ani in urma, cand familiile instarite isi petreceau verile departe de capitala mohorata, care nu mai prezenta nicio distractie pentru domnisoarele plictisite.