Cairo - no, apăi numai dacă-i musai...

Nu mă cheamă Adam Savage, nici Jamie Hyneman şi (încă) nu am contract cu Discovery Channel, dar îmi propun astăzi să demontez un mit. Mitul oraşului de pe Nil, care a devenit deja clişeu de vacanţe exotice pentru majoritatea românilor (bine, poate mai puţin acum, în ultima vreme, de când cu revoltele şi aşa mai departe)...


Am fost în Cairo de două ori (Prima oară într-un sejur de câteva zile şi a doua într-o excursie de o zi, într-o vacanţă care iniţial trebuia să se rezume doar la Sharm el Sheikh, dar... la un moment dat te plictiseşti şi de stat cu burta la soare pe plajă.) şi, spre deosebire de alte locuri, unde mi-ar plăcea să mă întorc, poate chiar de mai multe ori, simt că nu mai am de ce să revăd Cairo, mai ales că nu mi-a făcut o impresie atât de bună to begin with.

Este un oraş foarte, foarte, foaaaarte mare, cu vreo 8milioane de locuitori groaznic de indisciplinaţi (mai mult de 15 milioane dacă ţinem cont şi de suburbii... şi trebuie să ţinem cont pentru că, pe timpul zilei, toată populaţia asta migrează către centrul oraşului şi-aşa supra-aglomerat), iar acest lucru se simte. Un exemplu edificator, zic eu, il reprezinta traficul din oraş şi respectarea regulilor de circulaţie care... este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului - există semne de circulaţie şi chiar şi semafoare din când în când, numai că NIMENI nu ţine cont de ele. Traversatul străzii e un adevărat coşmar pentru pietoni. Prima lecţie pe care am învăţat-o de la un localnic, a fost că, dacă vrei să treci strada, închizi ochii şi păşeşti cu încredere pentru că, la un moment dat, şoferii vor trebui să frâneze, că doar n-or să intre în tine! Iar dacă sunteţi de părere că e mai bine cu taxiul, think again! În afară de faptul că nu pornesc aparatul, nu ştiu engleză, iar maşinile sunt, de cele mai multe ori, din 1900 toamna, am păţit ca şoferul să nu cunoască destinaţia, dar să continue să meargă înainte, oprind din când în când câte un alt şofer să se lămurească cam pe unde ar trebui să meargă.

Mai este şi problema mizeriei de pe stradă. Probabil o să spuneţi că râde ciob de oală spartă, că doar, deh, trăiesc în România (deşi asta nu îmi ocupă tot timpul), dar nu ai văzut cu adevărat mizerie şi sărăcie impresionantă până nu ai depăşit graniţele invizibile ale centrului capitalei egiptene. Case sărăcăcioase suprapuse într-un mod bizar, pentru ca locatarii să nu fie nevoiţi să plătească taxa pe acoperiş, în balcoanele-curţile cărora vezi puţina agoniseală a familiilor - un televizor de pe vremea lui Pazvante şi nişte haine puse la uscat (după ce au fost spălate în prealabil în apele Nilului care sunt mult mai murdare aici decât în centru unde diverşi barcagii vă invită la o mini-croazieră).

Pe scurt, Cairo te oboseşte pur şi simplu şi nu e genul de oraş pe care te-ai aştepta să-l găseşti într-o lume musulmană. Cum spuneam  mai devreme, o părere mult mai bună mi-am făcut la fraţii turci care, deşi aproximativ europeni, sunt mai conectaţi cu tradiţia şi istoria oraşului şi a propriei culturi, decât egiptenii care se bucură de prezenţa unuia dintre cele mai vizitate obiective turistice of all time.

Şi dacă tot am ajuns aici, trebuie să recunosc că sunt anumite lucruri pentru care merită să te duci în Cairo. Piramidele şi Sfinxul, bineînţeles, trebuie bifate pe lista oricărui călător cu pretenţii. Sunt, într-adevăr, impresionante şi simplul fapt de a fi în apropierea unui mister încă nedezlegat al antichităţii pe mine personal m-a copleşit, chiar copil fiind. În afară de pozele artistice cu piramidele în soare, mai puteţi face două lucruri dacă tot sunteţi acolo. Unul ar fi o mică plimbare cu cămila (aveţi grijă să negoiaţi preţul înainte de a vă urca pe animal, altfel s-ar putea să aveţi surpriza ca arabul să refuze să o facă să se aşeze la loc pentru a putea coborî in one piece) iar celălalt ar fi chiar să intraţi într-una din ele, deşi nu sunt multe lucruri de văzut înăuntru. daţi câţiva dolari unui arab care se plimbă pe-acolo dornic de muşterii şi o să vă conducă până în inima piramidei şi vă va arăta... locurile unde se aflau sarcoface, mozaicuri, picturi şi alte comori care acum se află în muzeu.

Muzeul este, deci, un alt "must" pe listă. Am fost de-a dreptul îndurerată când, în timpul luptelor civile de acum câteva săptămâni, vedeam la televizor cum prădau această comoară nepreţuită de egiptologie şi vindeau mumii pe piaţa neagră.

Şi o ultimă recomandare ar fi clasicele "muzee" în care vă duc toate agenţiile turistice - de parfumuri şi de papirus. mertă văzute, mai ales cel de papirus, unde, dacă aveţi noroc, vi se va face şi o scurtă demonstraţie de presă şi scris. De menţionat că orice obiect cumpărat din astfel de locuri este de cel puţin 3-4 ori mai scump decât în bazar, dar şi calitatea este net superioară.

Toate acestea le puteţi face într-o zi lumină, deci sfatul meu sincer, pentru cei care vor să asculte vorba lu Papamanci, e să vă rezervaţi o croazieră, care să includă capitala, Luxor şi una din staţiunile la Marea Roşie (Hurghada sau Sharm el Sheikh), iar dacă se poate şi Alexandria, cu atât mai bine, deşi legendarul Far a rămas doar... legendă.

Acestea fiind spuse, vă doresc călătorie plăcută pentru că ştiu că, de îndată ce veţi avea ocazia, veţi vizita Egiptul şi implicit Cairo, în varianta propusă de mine sau nu.


Pe aceia din voi care aţi fost deja acolo, vă invit să ne împărtăşiţi propriile impresii despre ţara lui Tutankhamon.

Ce alte destinaţii vi s-au părut că nu-şi merită renumele? Că doar, vorba ceea - la pomul lăudat, nu te duce cu sacul!