Bath – orasul indragostitilor … de literatura

Undeva pe langa Londra sta o bijuterie de oras tipic englezesc, cu locuinte si structuri impunatoare di n piatra, cunoscut tuturor cititorilor lui Jane Austen (ale caror randuri le ingros si eu din liceu de cand mi-a picat in mana „Mandrie si Prejudecata”).

Vechi de pe vremea romanilor, care si-au construit primele bai acolo, gasind clima favorabila pt vacante, Bath este nelipsit din traseele turistice propuse de operatorii romani. Si au avut dreptate – intr-un sejur de 2 saptamani prin Anglia, la Bath am avut parte de cea mai calduroasa si insorita zi, perfecta sa urc dealul Crescentului (un palat MO-NU-MEN-TAL) in forma de semiluna care, la momentul de fata, serveste drept „blocuri” de locuinte, unul dintre ele fiind in posesia lui Nicolas Cage – probabil confiscat mai nou de Fisc pt datoriile actorului.

Timpul avea nesfarsita rabdare

Insa pe mine nu m-au fermecat atat numeroasele obiective turistice identificate de ghidurile traditionale. Personal, am preferat sa ma rup de grup si sa ma avant de una singura prin orasul iubirilor platonice dintre femei sarace, dar independente si indraznete si barbati cu stare, dar care se opun familiei pentru dragoste. Am intrat sfios in biserica unde s-au cununat parintii autoarei mele preferate si unde au botezat-o: Jane. M-am plimbat pe malul raului, pe aleile pietruite ale parcului (pe care, de altfel, mi l-am imaginat mult mai salbaticit) unde, odinioara, domnisoare cu umbrelute de dantela, impreuna cu bonele, surorile sau alte insotitoare isi faceau confidente despre fiorii pe care-i simtisera cu o seara inainte la balul guvernatorului, in bratele tanarului acela brunet, care valsa atat de bine.

Mi-a mai placut si un foisor din acelasi parculet, unde mi-am imaginat intalniri clandestine la amurg si juraminte rostite soptit, la adapost de orice priviri indiscrete.

Si, ca semn ca timpul de poveste si cel real se pot ingemana atunci cand literatura prinde viata, am gasit, la capul podului, un magazin idilic: de case de papusi (miniature doll-houses), cea mai mare distractie a fetitelor din epoca victoriana incoace, pe vremea cand chiar si joaca era luata in serios, nelasand nimic la imaginatia copiilor – miniaturi de mobila, mancare, personaje, tapet si alte decoratiuni, animale de companie si chiar si farfurii de portelan pe mesele pregatite pentru „cei ai casei”.

Dar asta sunt doar eu. Altora le-au placut pub-urile, catedrala, baile romane propriu-zise de la care orasul isi ia numele, sau luuuuuuunga strada comerciala din centru. Eu insa am preferat sa arunc o privire cu cateva sute de ani in urma, cand familiile instarite isi petreceau verile departe de capitala mohorata, care nu mai prezenta nicio distractie pentru domnisoarele plictisite.